Să ne adunăm împreună în rugăciune, să lucrăm împreună, să mărturisim împreună – așa se arată unitatea duhului. Apoi, dacă ajungem să înțelegem sensul pe care ni-l propune Hristos pentru viața noastră, e nevoie de păstrarea, dobândirea și redobândirea statornică a Duhului Sfânt. Viața în Dumnezeu ne izbăvește de minciuna iubirii de sine, a slavei lumii. Fără prezența Duhului Sfânt în inima noastră, începem să ne sălbăticim, nu mai pricepem tainele, descoperim că nu mai suntem în stare să mai jertfim nimic. Viața creștinului ortodox nu este numai bucuria descoperirii lui Dumnezeu și împărtășirea acestei bucurii altora, este o luptă continuă cu ispitele de la om, de la lume și de la diavol.
Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh i-a determinat pe atoreni să ia, în ultima zi de primăvară, o binemeritată pauză de la învățat. În plină sesiune și pregătire pentru BAC, au pornit dis de dimineață către cea din urmă ctitorie a lui Ștefan cel Mare, aflată nu departe de cetatea Iașilor, Mănăstirea Dobrovăț.
Pisania săpată în piatră, în dreapta ușii de la intrare, stă mărturie despre începuturile lăcașului care datează din 1504: „Bine cinstitorul Domn Io Ștefan voievod, cu mila Lui Dumnezeu domnul țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a înălțat acest hram cu numele Pogorârea Sfântului Duh”. Așa cum l-a îndemnat Mihai Eminescu în Doina sa, Ștefan a sunat din corn odată, și-a adunat Moldova toată la hramul ctitoriei sale. A sunat de două ori, și-au stat alături și codrii, scăldați în lumina caldă a soarelui de dimineață.
Cu zâmbete cam strâmbe de somn, atorenii și-au luat pozițiile în strană. Cine cântă, se roagă de două ori. Îmbrăcați în straie populare, Arhanghelii (după cum le spune numele corului) s-au deșteptat de-a binelea, s-au pus pe cântat în duh de pace și au ciulit urechile și inimile, să ia aminte la cuvintele care s-au rostit în rugăciunile Sfintei Liturghii.
Părintele Nichifor Horia, starețul Mănăstirii Trei Ierarhi, ne-a spus că nu suntem chemați doar să înțelegem sensul teologic al sărbătorii de astăzi, ci mai ales să îl credem. Dar de ce să credem? Nu avem atâtea alte lucruri mai bune de făcut?
A crede, dă sens vieții noastre. „Omul trebuie să fie credincios sau să caute credința, altminteri viața lui este pustie”. Trebuiefolosește Anton Cehov, nu enunță credința ca pe ceva facultativ, opțional. Hristos se dă pe Sine, ca soluție: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8, 12). Vorbele Sale sunt confirmate de fapte. Se întrupează, pătimește și învie pentru noi, aduce soluția, vindecă de moarte sufletele noastre.
Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh reprezintă deplinătatea restaurării relației dintre Dumnezeu și om. Părintele Chesarie, starețul mănăstirii, ne-a îndemnat să facem tot ce avem de făcut pentru a-L bucura pe Dumnezeu, căci prea adesea Îl mâhnim și Îl întristăm. Iată că, la Cincizecime se pecetluiește împăcarea lui Dumnezeu cu omul, putința mântuirii. El ne iese în întâmpinare, vorbind fiecărui pe limba sa, astfel încât să avem cât mai multe șanse de a-L înțelege.
Nu mai avem nicio scuză. Dumnezeu S-a făcut cât de abordabil am avut nevoie, acum e timpul să Îl mărturisim cu mult curaj și bucurie. După ce a venit Sfântul Duh peste el, Sfântul Apostol Petru a scăpat de frică. La răstignirea Mântuitorului i-a fost teamă de o simplă slujnică și a negat că L-ar cunoaște pe Hristos. Duhul Sfânt l-a eliberat de neputința sa și a devenit un mare propovăduitor.
Asemenea suntem chemați și noi. Să ne adunăm împreună în rugăciune, să lucrăm împreună, să mărturisim împreună – așa se arată unitatea duhului. Apoi, dacă ajungem să înțelegem sensul pe care ni-l propune Hristos pentru viața noastră, e nevoie de păstrarea, dobândirea și redobândirea statornică a Duhului Sfânt. Viața în Dumnezeu ne izbăvește de minciuna iubirii de sine, a slavei lumii. Fără prezența Duhului Sfânt în inima noastră, începem să ne sălbăticim, nu mai pricepem tainele, descoperim că nu mai suntem în stare să mai jertfim nimic. Viața creștinului ortodox nu este numai bucuria descoperirii lui Dumnezeu și împărtășirea acestei bucurii altora, este o luptă continuă cu ispitele de la om, de la lume și de la diavol.
Slujind aproapelui, Îl câștigăm pe Dumnezeu. Mărturisind Adevărul, luminăm viața celuilalt, dar ne luminăm și pe noi înșine.
Așadar, să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte... cu bucurie!
(Diana-Elena Prisecaru, ATOR Iași)
Sursa: doxologia.ro